Cat-magnet

Mi se intampla pentru a doua oara in scurt timp: merg pe strada, asa putin pe marginea interioara a trotuarului, cum fac deobicei… si dintr-o data, dintr-un tufis lateral, imi sare un pui de pisica direct pe picior!! E ceva ingrozitor… Prima reactie e ca sar in sus de sperietura, a doua – ma induiosez, a treia – incep sa fug pe strada. Matza de azi a luat-o la fuga dupa mine. Trebuie sa fi fost o imagine foarte haioasa.  Dupa vreo 10 metri, pisica s-a ascuns sub o masina si a inceput sa miaune atat de taaareee… Mi s-a rupt inima, dar nu am putut sa ma intorc. Nu mai sunt instare de lucruri caritabile. Am devenit egoista.

Albi, prietenul meu

Dimineata de sfarsit de iunie. Ma trezesc cu gandul la anuntul de angajare pe care am uitat sa il pun ieri in ziar. Dupa un dus cu apa calduta, un bol de lapte degresat cu cereale, ma imbrac repede pentru ca sunt in intarziere. Ies din bloc, trec pe langa posta care este inca inchisa. Trebuia sa ridic corespondenta, dar nu mai am timp de asteptat dupa tovarasele oficiante. Ma indrept spre chioscul de ziare sa imi iau un jurnal bihorean. Poate a fost doar un vis urat ca am uitat sa pun anuntul… Primesc ziarul si o guma de mestecat pe post de rest. Nici nu ma mai enervez. Ma afund in paginile jb-ului cautand dupa anunt. Nu il vad. Nervoasa, var ziarul in geanta si imi vad de drum. Cand sa pornesc, de cine dau bot in bot? Albi, micutul techel albino, maidanez iubit si hranit de jumatate de Bulevard Dacia, imi zambeste de jos. Stranutand, ma saluta si imi reproseaza ca nu prea mai vin pe strada lui; chiar incepuse sa isi faca griji pentru mine. ‘Hm… - ma gandesc in sinea mea – bine am ajuns ca Albi sa isi faca griji pentru mine, si nu invers.’ Mai nou merg la servici cu masina unei colege care ma pescuieste de pe marginea soselei, de aceea nu ne-am mai vazut – explic eu, putin rusinata, pentru ca nu i-am mai facut de mult cinste cu un polonez gustos. Il mangai dupa ureche, el ma pupa pe mana si ne luam ramas bun. In timp ce trec strada, ajung pe insula, ma gandesc oare cum reuseste Albi sa traverseze strada fara a fi strivit de bancul etern curgator de masini. Atunci imi dau seama ca el defapt stapaneste celalalt mal al bulevardului, si nu cel pe care ne-am intalnit. Cand ma mai intalnesc cu el va trebui sa il invat sa foloseasca pasajul subteran. Ma desprind de insula, si inot spre trotuar. Cateva claxoane imi reamnitesc ca masina calca si nu… Ma opresc pe marginea trotuarului, si, asteptand sa fiu colectata, mai rasfoiesc o data ziarul. Ma enerveaza anuntul care lispeste de pe pagina 2, 3,… intorc paginile si privirea imi fuge in jos, pe scari, cand il zaresc pe Albi cum merge agale in briza pasajului si imi face semn cu urechea stanga. ‘Gabi! Data viitoare sa faci bine sa traversezi bulevardul prin pasaj, da?!’