‘Honest Thoughts’ by Jeanov

Prietenul nostru Jeanov, a.k.a. Jean, ne anunta azi prin intermediul statusului sau de la ym despre faptul ca si-a ‘gatat’ primul album solo, ‘Honest Thoughts’.  Am facut click pe linkul lui de MySpace si acum ascult de ceva vreme piesele variate, unele mai mellow sau funky, altele mai bluesy, ‘fusiony’, sau mai complicate. Unele sunt chiar triste, emanate de un suflet sensibil. Piesele instrumentale sunt cele mai reusite. Ce am mai observat, si nu imi place, este ca unele piese se termina brusc, taman cand as incepe si eu sa fredonez linia melodica…

Despre influente nu stiu ce sa zic pentru ca nu ma pricep chiar asa de bine… aud ceva Kotzen pe acolo (pe care tocmai prin Jean l-am descoperit, si ii multumesc pentru asta). Bravo Jean! Esti pe calea cea buna, ‘Honest Thoughts’ fiind unul  dintre primii pasi seriosi ai drumului lung si intortocheat pe care il vei urma.

Trebuie sa mai spun musai, ca in perioada imediat urmatoare Jean va participa la un test de admitere pentru Berklee College of Music – asa ca ii tin pumnii, si sper ca sa nu il mai vad din toamna pentru cativa ani buni, ca dupa aceea sa revina ca muzician desavarsit, dar fara fumuri, si ca un barbat cu capul pe umeri care stie ce vrea. Honestly…

Now, Why Would You Do That, Sista’?

Cand am vazut azi o poza cu fratele lui Gwyneth Paltrow, Jake – domnul din stanga, prima intrebare care mi-a sarit in cap a fost: De ce s-ar casatori vreodata o femeie intreaga la cap cu (clona lui) frate-sau…?  Asemanarea este izbitoare.

Imi imaginez, cum de Craciun, de exemplu, la o mare reuniune familiala din casa parintilor Paltrow, Gwyneth in pijama roz si papucei de puf, in plina noapte merge in dormitor, se baga in pat, il imbratiseaza si saruta pe barbatu-sau, care de fapt era frate-sau, si nici macar sa nu isi dea seama, iar cand sotul da buzna peste ei, ea exclama: ‘Chris!! Am crezut ca esti tu!!’

Kinda sick… Dar fiecare cu treaba lui. In  orice caz, sigur e ca nu o sa imi fie mai simpatici.

Blown Away

M-am pus azi sa ascult muzica – winamp+shuffle -> piesa 666. Damien Rice – The Blower’s Daughter… cum poate o piesa atat de frumoasa sa poarte numarul asta… mai al dracului? Imi aduce aminte de filmul ‘Closer’ al carui soundtrack si este si implicit de cat de incalcita e viata. Te ia pe sus si te poarta pe unde nu ai crede, mai ales cand nu te-ai astepta deloc sa se intample ceva. Asa si cu piesa asta: versurile-i sunt atat de simple, linia melodica nu-i ‘nu stiu ce’, si totusi, nu pot sa o ascult fara sa nu mi se faca pielea cu bubite, fara sa ma treaca un fior care incepe undeva pe sira spinarii, urca spre ceafa, crescandu-i crengi/aripioare/tentacule – alege-ti o versiune – care imi imbratiseaza organele interne si  mi le zguduie nitel, de parca mi-ar sufla blowerul ala printre coaste cu ceva. De multe ori am impresia ca doar un irlandez cu degete sensibile si voce ca mierea este capabil sa faca asa ceva cu/din mine…