;)

Trăieşte clipa

De nouă ani, de când lucrăm împreună, azi am primit primul chain-mail de la şeful meu, Bill, pe care îl condider a-mi fi un guru, prieten, şi un exemplu viu că poţi să îţi păstrezi tinereţea, vlaga şi spiritul proaspăt, fără să fii plictisit chiar şi după al 6-lea X. Este vorba despre o poezie, pe care eu o găsesc foarte drăguţă, şi aş dori să o citească cu atenţie toţi prietenii mei şi rudele mele care mai rătăcesc periodic în acest colţ micuţ al internetului. Chiar şi cei mai sceptici, lipsiţi de motivaţie, sau obosiţi.

Around the corner I have a friend,
In this great city that has no end,
Yet the days go by and weeks rush on,
And before I know it, a year is gone.
And I never see my old friends face,
For life is a swift and terrible race,
He knows
I like him just as well,
As in the days when I rang his bell.
And he rang mine but we were younger then,
And now we are busy, tired men.
Tired of playing a foolish game

Tired of trying to make a name.

‘Tomorrow’ I say! ‘I will call on Jim

Just to show that I’m thinking of him.’

But tomorrow comes and tomorrow goes,

And distance between us grows and grows.

Around the corner, yet miles away,

‘Here’s a telegram sir,’ ‘Jim died today.’

And that’s what we get and deserve in the end.
Around the corner, a vanished friend.
Remember to always say what you mean.
If you love someone, tell them.
Don’t be afraid to express yourself.
Reach out and tell someone what they mean to you.

Because when you decide that it is the right time it might

be too late.
Seize the day. Never have regrets.
And most importantly, stay close to your friends
and family, for they have helped
make you the person that you are today.

mic si drăguţ.

Întrebare: care este lucrul cel mai plăcut care poate să ţi se întâmple după o zi tâmpită, după care ajungi să nu mai ştii dacă oamenii din jurul tău sunt răi din natură, sau doar te tachinează, dacă sunt proşti din naştere, sau doar se prefac ca să se eschiveze de la anumite treburi pe care ar trebui să le facă, dacă mai există fiinţe umane fericite în apropierea ta, sau, mă rog, oameni care măcar să nu se plângă… Până acu vreo oră, nici eu nu aş fi ştiut să răspund. Răspunsul mi-a fost livrat de poştaşul din cartier, care mi-a predat un plic cartonat, nu foarte mare, dar destul de gros. Am stat nelămurită câteva minute cu plicul cu etichetă verde în mână, bănuind că conţine vreo bombă, sau nu ştiu ce cu anthrax… am trecut la dechiderea rapidă a plicului (distrugere automată), după care am rămas în mâini cu cutia dezvelită a unui dvd box original (2 dvd-uri şi 3 cd-uri) cu ultimele apariţii ale preferatei mele Anouk. Am rămas puţin şocată, neştiind cine este expeditorul. Am cotrobăit prin plicul distrus, în care am găsit dovezi despre făptaş! Ştefane, tu chiar ai reuşit să îmi salvezi ziua… de fapt nu numai să o salvezi, ci să mă faci să simt că a meritat să mă dau jos din pat în dimineaţa asta mohorâtă. Mulţumesc din suflet, şi cred că am să simt aceeaşi plăcere când am să reuşesc să mă revanşez pentru bucuria asta… micuţă (deşi mare) şi drăguţă

:)

Vara e în toi, dar eu tot albă sunt. Albă, relativ, faţă de cât de galbenă sunt deobicei la mijlocul lui iulie. Galbenă, zic eu, pentru că în comparaţie cu ceilalţi membrii ai familiei mele, care atunci când se bronzează, pielea li se face maro, chiar cu tente de negru… eu devin aurie, undeva între nuanţa mierii de salcâm şi #996633. Este enervant, când stai ore şi ore la soare şi îi vezi pe ceilalţi cât de frumos se “maronizează”, iar performanţa ta cea mai tare e un caramel abia topit, sau de maioneză tăiată. Mh…

Vara e în toi, deci duc o lipsă acutizată de concediu, de zile libere pierdute fără rost, de ore vorbite cu tata în curtea plină de greieri asurzitori, de mers la mare, de făcut băşici pe tălpi la Sziget, de zburat depaaaarteee… Concediul îmi dă deja târcoale, şi visele mele se apropie de împlinire, parţială, cel puţin.

Oraşul a intrat într-o amorţeală tipică lunilor de toamnă… nimic nicăieri, nimeni niciunde, nicicum nicicând. Plictis cu parfum de concediu scump din cauza căruia omul de rând nu-şi mai permite nici o bere în Podz/apă minerală în Blue Monday/nenorocit de Mojito (mic) în Ra.

Vacanţa, de fapt, a şi început deja. Şcoala e over – for good, aşa că trebuie să mă obişnuiesc cu gândul că am timp liber berechet, pe care mi l-am şi umplut parţial. Totuşi, încă mi se pare cumva ireal că nu mai am nici un referat de făcut, că nu mai sunt restanţe de trecut, şi nici materii noi de “aprofundat”, nici profesori de înjurat (ma refer la tinerelele seminariste, cu şuviţele buclate care ajung până la şoldurile de viespe, care predau exerciţii legate de studii de caz, scriind rezolvarea pe tablă de pe foi… săracele… habar nu au că teoriile acelea au aplicabilitate apropiată de 0 în realitate…).

Oricum, cel ma important lucru e că, aşa cum îmi aduceam aminte mai sus, vara e aici, condcediul pe-aproape, iar eu mă voi lăsa din nou dusă spre verile copilăriei mele, amintiri care mă mai bântuie în momente de nervozitate maximă, şi care funcţionează precum o minge antistres de silicon.

sursa photo

Poze noi ‘EMO’

Am postat pe photoblog ceva poze “emo” ‘noi’, cu chestiile lui Jean, si cu alte prostioare. Mai dati si voi un click, ce dracu?!