Contorizare vs litstă de priotităţi

Unii mă acuză, probabil au motivele lor, că (virgulă) contorizez chestii incomensurabile. Nimic mai greşit. Să punem punctul pe i: sunt o femeie pragmatică, admit, dar realistă. Probabil, prin natura muncii mele, am mania de a face liste de priorităţi. Fără acestea, nu aş putea să îmi fac treaba eficient. Dimineaţa, dupa ţigara (da, fumez din nou) şi cafeaua de rigoare, îmi fac un „to do list” şi apuc taurul de coarne, adică „ I get the monkies off my back”. Daca nu atac prima dată problemele cele mai stringente, ci le amân pe mai târziu, ziua este compromisă… pierd timpul cu prostii, mă amăgesc cu chestii inutile, nu realizez nimic, mă las copleşită de treburile care vor trebui rezolvate oricum mai devreme sau mai târziu. În schimb dacă respect lista, şi îmi asum priorităţile propuse, la sfârşitul zilei mă simt împlinită, liniştită şi împăcată. Sistemul acesta funcţionează de minune la servici, unde implicarea emoţională este minimă.

În viaţa privată, este mai greu sa aplic acest principiu, deşi e absolut imperativ în acelaşi timp. Cum îţi asumi faptele, dacă nici nu ştii ce vrei, ce e important pentru tine? Trebuie să existe şi în viaţa privată un etalon, chiar dacă nu unul numeric, dar unul valoric sau, poate, moral, într-un anume fel, după care să te ghidezi, şi să îţi poţi evalua gândurile, opţiunile, ţelurile şi faptele. Fără priorităţi (pe care să ţi le ASUMI şi RESPECŢI) în viaţă, pluteşti în derivă, iar valurile dau cu tine de toate malurile abrupte, şi poate dai şi tu de oameni pe care îi răneşti cu sau fără intenţie. Intenţionat, sau nu, asta nu mai contează. Ideea e că, fără priorităţi eşti mort, si mai omori şi pe alţii.