Unghiul

E o linie curbă. Ba nu. Un unghi obtuz cu vârful puţin cam rotunjit. Rotunjimea vârfului este mai moale, domoală decât restul compoziţiei. Laturile lui sunt bine conturate de negrul părului abia crescut, nebărbierit. Pe bisectoarea acestui unghi mai tresare un muşchiuleţ mic şi discret mai ales când apar emoţii, nervi, sau pur şi simplu, aşa, de plictiseală. Nu ştiu de ce, dar unghiul ăsta păros m-a fascinat de când îl ştiu. Şi acum e la doar câţiva centimetri de faţa mea. Mă tot uit la el în noaptea asta plină de fulgere, care îl pun într-o lumină ciudată. Unghiul în sine, pare mai ascuţit, iar firele de păr, zici că trăiesc o viaţă independentă, mişcându-se în lumina intermitentă, la dreapta şi la stânga. Muşchiul tresare, şi eu fac la fel, cand un tunet zguduie blocul. Îl mângâi. ‘Sunt aici’ i-am spus, şi blegindu-se, muşchiul a mai zvâcnit odată. Mi-am trecut degetele peste unghiul tăios. Firele mi-au gâdilat perniţele. Alunecând cu mângâierea în sus, am dat de coama neagră, necontrolată, caldă şi umedă. Mai jos de unghiul meu iubit, am dat de-un altul, de un şănţuleţ, apoi iar de-un alt unghi. Toate-s împădurite cu aceeaşi peri negrii, cu firul gros şi puţin încolăcit. Am revenit la unghiul meu preferat, insistând pe moliciunea curburii. Un alt tunet a trezit muşchiul care a devenit erect pentru câteva momente. M-am apropiat şi mai tare de el, şi sărutându-l i-am şoptit ‘Hai iubire în casă‘. Muşchiul s-a încordat din nou, dar de data asta din cauza zâmbetului larg schiţat de proprietatul maxilarului cu unghiul cu pricina. Oare de ce îmi plac aşa de mult maxilarele puternice?

Merci, Marylin

Datorez mulţumiri domnului Marilyn Manson pentru contribuţia activă la obţinerea unei note de trecere (5) la materia Gestiunea financiară a întreprinderii.

Thank you Marylin!

Ruptă-s

Mi se rupe sufletul… când îmi dau seama că m-am rupt. M-am rupt de o viaţă parcă ruptă dintr-un peisaj luchianian. Ruptura s-a petrecut încet, pas cu pas, zi cu zi. Răcoarea casei de vaioagă, parfumul apei din fântâna arteziană, mângâierea Crişului, foşnetul dunei apretate de Bunica, aburii laptelui abia muls, zgomotul lebeniţei proaspete care crapă, calmul străzii de luni dupămasa, ţiripitul greierilor, parfumul florilor de seară, arşiţa alungată cu ore de scăldat în râu, acrimea primelor boabe de struguri, cucurigu-ul cocoşului din vecin, spaima poveştilor despre strigoi şoptite la clar de lună plină, dulcimea săruturilot furate, zvâcnetele finale ale crapilor prinşi de Tata, umbra prunului bătrân, veselia întâlnirilor cu prietenii, duioşimea Lizucăi, a lui Szami şi Bumi, liniştea camerei din spate, aroma gomboţurilor cu prune făcute de Mama, asprimea călcâielor, bătaia clopotelor la prânz…. toate s-au rupt, şi ruptă sunt şi eu de ele. Verile copilăriei mele sunt amintiri de suflet; de suflet rupt.

Vineri, treishpe

Având în cap cele întâmplate cu mine în ultima săptămână, mă gândesc cu groază ce va urma azi, vineri 13.

Vinerea trecută am aflat că în zori de zi, vecina mea s-a decis să facă un salt mortal de pe balconul ei de la etajul 9. Am fost oripilată… tipa era drăguţă, arăta mai tânără decât era de fapt (34), credeam despre ea că e mulţumită. Abia acum aflasem că era deprimată de câteva luni. Din când în când o mai auzeam certându-se cu prietenul ei, la capăt de coridor, unde stăteau seară de seară ore în şir fumând, râzând sau aruncându-şi cuvinte tăioase. Ea (nici nu ştiu cum o chema, deşi stătea vis-a-vis de uşa mea) urmat patternul tipic al sinucigaşilor hotărâţi: şi-a dat demisia de la servici, şi-a plătit datoriile şi şi-a anunţat cea mai buna prietenă că e fericită pentru că a găsit soluţia perfectă pentru problema ei. Soluţia perfectă era sinuciderea. Tipa trebuie să fi fost foarte disperată. Mama ei era acolo, şi a încercat să o oprească… Într-o discuţie, eu şi Bogdan am decis că sinucigaşii sunt oameni curajoşi. Curajoşi, pe moment. În secunda comiterii, în clipa aia, trebuie să ai curajul la puterea 1,000,000 faţă de curajul pe care îl consumi zi de zi, când porneşti la drum, când confrunţi cu porcăriile zilnice, sau, pur şi simplu când vrei să fii băgat în seamă, apreciat, iubit.

A doua chestie interesantă s-a întâmplat ziua următoare, sâmbăta. Şi povestea asta are legătură cu căderea în gol, cu excepţia că de data asta am fost şi eu implicată. Coboram cu liftul când, dintr-o dată am fost zguduiţi şi bubuiţi şi ne-am oprit…. Maaamăăă!! Ce sperietură am băgaaat. Am rămas între etajul 1 şi 2, pe la mijloc pe undeva. Noroc că mi-am adus aminte cum se deschide uşa din interior, aşa că am sărit repede din cabina cu probleme. Nu a fost o simplă blocare, ci s-a rupt ceva cablu, şi după ce am zburat vreo 2 etaje în jos, ne-au salvat barele de siguranţă care ies din perete. De atunci cobor scările pe jos. Cu urcatul e mai greu… Din fericire, avem două lifturi, aşa că, de atunci circul numai cu celălalt. Oricum, se pare că nu am învăţat nimica din povestea asta…

Azi e iar vineri, şi e şi 13. Hm… tata s-a născut într-o zi de vineri 13. Ar trebui să fie cu noroc, nu? Dimineaţa era să intre în noi un camion din spate, fabrica stă pentru că întărzie ceva marfă, şi deja m-am certat cu Scott şi cu mama. Asta nu mai e cu noroc.

Acuma ar mai urma să îmi zică Mircea că nu luăm azi salar, acasă să nu funcţioneze netul, să se spargă ceva conductă, şi ziua ar fi plină.

Acasă, mă voi delecta citind Turnul sinucigaşilor Sau să mă uit la Final destination?

Manson, tzantzarul si EBE

Daca fondul de rulment, la un moment dat este superior
It started so tragic
As a slaughterhouse
nevoii de fond de rulment, atunci
You press the knife against your heart
And say that I love you
excedentul de finantare se regaseste sub forma unei trezorerii nete
‘I love you so much you must kill me now’
concretizata in disponibilitati banesti in conturi bancare si in casa.
We built this tomb together
And I won’t fill it alone
Cam asa mi-am petrecut jumatate din noaptea trecuta. Cu ochii-n cursul de finantele firmei si urechile-n castile care erau pline de zgomote ce-mi zgaltaiau imaginatia si versuri disperate care m-au cam pus pe ganduri. Creierul meu a trebuit sa se despice in trei:
o parte sa iteleaga care e spilu’ cu capacitatea de autofinantare & co.,
alta sa accepte ca Manson chiar sufera de data asta,
cu a treia sa mai trag cu coada ochiului prin camera mai mult luminata de luna plina decat de veioza cu scoici; mi se parea ca cineva imi fixeaza ceafa. Parca simteam cum o dara de sange aluneca pe lama toporului si un strop ma gadila pe umarul drept… era doar un tantar abia aterizat
IF I WAS YOUR VAMPIRE…
I love you, so much you must kill me now
Am tesarit pe la 0:35. Hai, mai… pana la urma cine ii excedentul asta brut din exploatare (a.k.a. EBE) si ce vrea de la mine? In loc sa ma fi concentrat la bilantul firmei “Unirea” , m-am lasat fascinata de Manson. De fapt, nu de Manson, ci de chestia asta numita dragoste care, vaduvindu-te, te poate transforma din monstru international intr-un simplu om pe marginea suicidului.
Totusi, nu m-ar mira daca schimbarea asta ar fi fost planificata. Oi fi eu bota la contabilitate, dar marketingul l-am luat cu brio.
This is where it starts
This is where it will end
Here comes the moon again…